duminică, 18 iulie 2010
Grila de vară
Potrivit grilei de vară, începând din 1 iulie 2010, emisiunea noastră a intrat în vacanţă. Totuşi vom fi prezenţi în continuare la întâlnirile cu dvs. de pe TVR 3, în fiecare joi, de la ora 11:15 (şi din nou noaptea, de la ora 1:40) cu emisiuni difuzate în reluare.
Etichete:
grilă
Claca la ucrainenii de pe Valea Ruscovei
Claca este un obicei înrădăcinat în viaţa satului, în general. Şi etnicii ucraineni au practicat claca şi unii încă o mai practică şi în zilele noastre, pentru realizarea diverselor munci gospodăreşti cu ajutorul prietenilor, vecinilor, rudelor. Grupul "Polianka" din Poienile de Sub Munte, coordonat de doamna Maria Veciunca, a spus în scenă acest obicei, evindenţiind elemente specifice zonei Valea Ruscovei.
Etichete:
claca
joi, 17 iunie 2010
Sărbătoarea Narciselor în Repedea, MM - ediţia 2010
Ca în fiecare an, în luna mai, localitatea Repedea găzduieşte Sărbătoarea Narciselor sau Festivalul Narciselor. Devenită deja un punct de reper atât pentru locuitorii din Repedea, cât şi pentru cei din localităţile învecinate, această sărbătoare reuneşte oamenii din zonă şi le reaminteşte în ce zonă frumoasă (din păcate, prea puţin valorificată) trăiesc. De asemenea, în această perioadă se poate vizita şi admira unul dintre cele mai importante şi atractive puncte turistice de pe Valea Ruscovei: Poiana Narciselor.
Etichete:
repedea,
repedea-narcise
luni, 7 iunie 2010
Din nou Şevcenko...
Aşa cum menţionam şi în postările anterioare, Şevcenko-marele poet şi artist ucrainean este sărbătorit în toate comunităţile de ucraineni din lume, în diverse modalităţi.Urmează două materiale în care veţi putea urmări cum a fost sărbătorit şi pe Valea Ruscovei.
Etichete:
şevcenko
miercuri, 26 mai 2010
10 ani de la înfiinţarea secţiei ucraineană la Cluj
Cu ajutorul unor oameni de bine, iată că s-a ajuns şi la sărbătorirea a 10 ani de la înfiinţarea secţiei ucraineană la Facultatea de Litere din cadrul UBB, Cluj-Napoca. Un eveniment frumos, care a marcat acest jubileu, a avut loc la sfârşitul lunii martie. Despre ce e vorba, puteţi urmări în materialul următor.
LA MUULTI ANI şi cât mai multe generaţii de tineri destepti, viitori lideri în comunităţile din care provin sau în care vor trăi!
LA MUULTI ANI şi cât mai multe generaţii de tineri destepti, viitori lideri în comunităţile din care provin sau în care vor trăi!
Etichete:
secţia ucraineană-cluj
marți, 25 mai 2010
Poieni - între vechi şi nou, tradiţie şi modernitate
Una dintre cele mai mari comune din ţară cu peste 10 mii de locuitori, majoritatea etnici ucraineni, Poienile de Sub Munte este printre acele localităţi care încă îşi păstrează foarte vii tradiţiile. Noul însă, mai bun sau mai puţin bun, îşi face şi el locul. Materialul ce urmează suprinde câteva din aceste aspecte.
Etichete:
poieni
vineri, 16 aprilie 2010
Sărbătoarea Paştelui la ucrainenii din Maramureş
Sărbătoarea Paştelui este un moment foarte important din viaţa ucrainenilor, când tradiţiile şi obiceiurile se îmbină armonios. Materialul ce urmează surprinde câteva aspecte din această mare sărbătoare creştinească.
Etichete:
paşte
sâmbătă, 10 aprilie 2010
Obiective turistice pe Valea Ruscovei
Veţi întâlni destul de des pe acest blog exprimarea "Valea Ruscovei", pentru că este zona care include cea mai compactă grupare de ucraineni din România, prin cele 3 localităţi ale sale şi cei peste 20.000 de etnici ucraineni. Deşi o zonă extrem de frumoasă, este cunoscută doar de turişti foarte aventuroşi. Sperăm ca acest lucru să se schimbe în viitor prin implicarea mai intensă a comunităţii în promovarea şi amenajarea anumitor locuri. Materialul de mai jos prezintă câteva obiective pe care vi le propunem şi care ne dorim să fie exploatate mai mult din puct de vedere turistic.
Etichete:
poieni,
repedea,
ruscova,
turism valea ruscovei
Despre viaţa şi opera lui Taras Şevcenko
Multă lume ştie de Şevcenko-fotbalistul şi mai puţini de Taras Şevcenko, marele poet, scriitor, artist. Aşa cum românii îl au pe Eminescu, ucrainenii îl au pe Taras Şevcenko. Şi pentru că luna martie este luna în care s-a născut acest titan, am adus şi noi, prin emisiunea noastră, un omagiu celui care rămâne mereu printre noi prin opera sa artistică. Mulţumiri speciale pentru aportul adus în realizarea acestui material, domnului Ioan Herbil, lect. univ. dr. la Facultatea de Litere-secţia ucraineană, UBB Cluj-Napoca.
Etichete:
şevcenko
vineri, 26 februarie 2010
Demersuri pentru deschiderea unui punct de trecere a frontierei pe Valea Ruscovei, MM
După cum se ştie, ucrainenii din Maramureş trăiesc la graniţa cu Ucraina. O dorinţă mai veche a multora a fost realizarea unui punct de trecere a frontierei şi în zona Valea Ruscovei. Paşi importanți au fost deja făcuți prin intermediul unor iniţiative demne de lăudat.
Etichete:
ivan krevan,
poieni,
valea ruscovei
joi, 11 februarie 2010
Obiceiuri de Crăciun la ucrainenii din Maramureș
Încă o dată vom intra în atmosfera sărbătorilor de iarnă și vom face împreună un tur de prezentare a obiceiurilor de Crăciun la ucraineni. Mai jos puteți urmări, așadar, un material mai complex, difuzat joi, 11 februarie 2010, care sperăm să vă facă plăcere.
Etichete:
obiceiuri de iarnă
luni, 1 februarie 2010
Asociaţia pentru Dezvoltare Locală "Ivan Krevan"
Ucrainenii din zona Valea Ruscovei şi nu numai au parte de adevărate proiecte comunitare, care chiar fac o diferenţă, prin intermediul Asociaţiei pentru Dezvoltare Locală "Ivan Krevan" cu sediul în localitatea Repedea, judeţul Maramureş. Ceea ce a pornit ca o iniţiativă a unui grup de prieteni (din care, cu mândrie mărturisesc că fac parte şi eu) a ajuns astăzi o mişcare care chiar face diferenţa în comunitate.
Etichete:
ivan krevan
Abonați-vă la:
Postări (Atom)