sâmbătă, 25 decembrie 2010

Primiţi colinda...ucraineană?

Aducem şi noi colinda noastra ucraineană tuturor celor care celebrează astăzi Crăciunul după stilul nou şi nu numai...
Sărbători liniştite!

luni, 20 decembrie 2010

Sărbătoarea Sf. Nicolae la Rona de Sus

Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae din 19 decembrie (după stilul vechi) deschide sezonul sărbătorilor de iarnă pentru etnicii ucraineni. În materialul ce urmează, copiii şi tinerii din corul "Xvalim Hospoda" ("Lăudând pe Domnul") din Rona de Sus, Maramureş, coordonaţi de preotul paroh Gheorghe Albiciuc ne vor evidenţia semnificaţia acestei sărbători.

vineri, 10 decembrie 2010

Proiectul "Prieteni cu calculatorul" - o şansă pentru copiii din cătunul Plaic

Într-o eră dominată de tehnologie, există şi copii, tineri care nu au şansa de a cunoaşte această parte, care poate să ofere alte alternative la viitorul lor. Prin proiectul "Prieteni cu calculatorul" implementat de Asociaţia pentru Dezvoltare Locală "Ivan Krevan" din Repedea-Maramureş în parteneriat cu Şcoala cu clasele I-VIII nr. 2 Repedea (Micluşa), în perioada ianuarie-noiembrie 2010, 15 copii din cătunul Plaic au avut o altă şansă.

vineri, 3 decembrie 2010

Vizită delegaţie ucraineană la Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj

Între 12-14 octombrie 2010, o delegaţie a Universităţii "Iurii Fedkovici" din Cernăuţi, Ucraina a vizitat Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj. Centrul pentru Cooperări Internaţionale al universităţii clujene a pregătit cu această ocazie un program de vizite la mai multe facultăţi ale universităţii clujene, pentru ca reprezentanţi ai celor două universităţi să aibă ocazia să se cunoască şi să discute posibile colaborări viitoare. Materialul ce urmează va prezenta câteva aspecte legate de scopul şi aşteptările celor două părţi implicate vizavi de această vizită.